Sunt Radu Mărăcineanu, psiholog clinician cu drept de liberă practică,
acreditat de Colegiul Psihologilor din România. Lucrez cu adolescenți și adulți care
traversează perioade dificile: anxietate, stres prelungit, oboseală care nu trece,
îndoieli legate de sine sau momente de răscruce, în care nimic nu mai pare limpede.
Primele mele experiențe practice au venit din voluntariat, la ANCAR,
alături de copii și tineri cu tulburări de spectru autist, și la ambulatoriul
„Dorobanți" al Spitalului Grigore Alexandrescu. Sunt lucruri care
m-au învățat răbdarea și faptul că fiecare om are ritmul lui.
Cum lucrez: terapia bazată pe procese
Mă aflu în formare în Process-Based Therapy (PBT), o abordare care
nu pornește de la etichete diagnostice, ci de la procesele concrete care îți
întrețin disconfortul: ce gândești, ce eviți, cum reacționezi, ce se întâmplă în corp.
Practic, asta înseamnă că nu îți aplic o rețetă standard. Ne uităm împreună la ce se
repetă în viața ta, testăm ce ajută și păstrăm ce funcționează. Prima ședință este,
înainte de orice, o întâlnire: vedem dacă ne potrivim și stabilim un plan realist.
Formare și acreditări
-
2022–2025
Licență în Psihologie
Universitatea Hyperion, București
-
2025
Psiholog clinician, drept de liberă practică
Colegiul Psihologilor din România, cod 36350, în regim de supervizare profesională
-
din 2025
Formare în Process-Based Therapy (PBT), în curs
-
Voluntariat
ANCAR, copii și tineri cu TSA
Ambulatoriul „Dorobanți", Spitalul Grigore Alexandrescu